luni, 4 iulie 2011

Arta de a darui...

Cadourile au fost intotdeauna un lucru aparte in viata unui om, deoarece provoaca o imensa placere daca sunt oferite din suflet, atat pentru cel care le primeste cat si pentru cel care le ofera. Modul in care dam si primim cadourile se invata. Nu intimplator in Japonia - tara politetii - se fac cursuri pe aceasta tema. Micile cadouri intretin prieteniile si produc oricui o mare placere , dar cu o conditie : sa fie date din suflet si dezinteresat. A oferi un cadou profesorului la care copilul tau este amenintat de corijenta sau medicului pentru un certificat de concediu la care nu ai dreptul , nu sunt semne de politete , ci dimportiva. De asemenea , nu vom da cadouri unei cunostinte venite din strainatate , cu o situatie materiala mai buna decit a noastra deoarece o vom obliga sa-si bata capul ce sa ne trimita sau ce sa ne aduca cu proxima ocazie. Cu atit mai neplacut e pentru cel care a primit un dar oarecare , sa citeasca lista de ... comisioane pe care i-am pregatit-o ! Intre prieteni , in familie , intre indragostiti se pot face cadouri oricind. Nu trebuie sa asteptam o zi festiva pentru a-i darui prietenei noastre o pereche de manusi de bucatarie de care are mare nevoie sau bunicii o pereche de papuci comozi pe care i-am gasit din intimplare la un mic magazin.Daca dorim sa ne aratam recunostinta fata de cineva care ne-a facut un bine : medic , avocat , profesor etc. vom avea mare grija la alegerea cadoului.

http://www.mydecogift.ro Magazinul tau de Cadouri Online

joi, 16 decembrie 2010

Isus a zis : Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele,până la sfârşitul vecului.




Azi , joi - 16 Decembrie 2010 ,se împlinesc 3 ani de când am primit botezul cu Duhul Sfânt.

joi, 25 noiembrie 2010

Inima




Este important să avem grijă de inima nostră din toate punctele de vedere.
Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!

marți, 23 noiembrie 2010

Imnul preferat al lui Evan Roberts


Trezirile spirituale profunde, fie în bisericile locale sau în ţări întregi, încep cu oameni disperaţi ca Ana. Dumnezeu răspunde doar creştinilor disperaţi – creştini care s-au săturat de „serviciile” mecanice reci înaintea lui Dumnezeu: creştini care au inima zdrobită pentru moartea bisericilor care se află sub un ordin religios şi pentru păcătoşii care merg într-un iad nesfârşit, creştini care sunt disperaţi din cauza stării lor spirituale. Este adevărat că trezirea aduce „bucurie negrăită şi strălucită”, însă nu poate fi vorba despre această bucurie şi în zilele de pregătire. Atunci nu se aud cântări, ci mai degrabă suspine; nu este zâmbet, ci numai lacrimi.

Într-o întâlnire de rugăciune de duminică dimineaţă, pastorul a chemat patru tineri care să împărtăşească din experienţele lor spirituale. Câţiva au încercat să vorbească despre diferite subiecte, dar el i-a oprit. La sfârşit, o fetiţă care se numea Florrie Evans şi care fusese mântuită într-un mod extraordinar cu câteva zile înainte, s-a ridicat, şi cu o voce tremurândă a spus: – „ÎI IUBESC PE ISUS HRISTOS – CU TOATĂ INIMA MEA.” Aceste cuvinte simple, au transmis un fior în fiecare persoană prezentă. Focul s-a aprins acolo, iar flăcările acestuia s-au răspândit la Blaenanerch, New Castle-Emlyn, Capel Drindod şi Twrgwin. Acesta a fost începutul manifestării vizibile al exploziei Duhului în râuri de viaţă, care mai apoi, au atins mii de suflete.

Nu mai puţin de 40.000 de credincioşi disperaţi, care în majoritatea cazurilor nu se cunoşteau unul pe celălalt, veniţi din diferite părţi ale ţării, Îl aşteptau pe Domnul şi erau foarte aproape de a vedea o manifestare măreaţă a puterii nemăsurate a lui Dumnezeu. Într-adevăr, era o zi întunecoasă. Peste tot, barurile şi bufeturile prosperau. Fotbalul, „lupta de cocoşi”, competiţia de box cu premii, cursa de porumbei, pariurile şi jocurile de noroc dominau peste tot în ţară, în special printre cei din clasa muncitoare.

Printre vasele alese pe care Dumnezeu le-a pregătit în ascuns, era un tânăr miner nu foarte educat, care urma să fie glasul cel mai de seamă al generaţiei sale. Nu se ştie dacă el a fost omul cel mai folosit de Dumnezeu sau nu, dar a fost de departe, cel mai recunoscut predicator în această trezire puternică. Evan Roberts s-a născut pe data de 8 Iunie 1878, într-o casă obişnuită de la ţară a unui muncitor, numită „Casa insulă”, în orăşelul Loughor, la o distanţă de aproximativ 210 mile de Londra, 50 de Cardiff şi 8 de Swansea. Este o casă modestă cu opt camere foarte mici. Timp de cincizeci şi nouă de ani a fost un loc de perelinaj pentru oamenii plăcuţi lui Dumnezeu din toată lumea pentru că în această casă s-au deschis cerurile înaintea acestui tânăr.

William Davies, un diacon de la capela Moriah, pe care o frecventa tânărul Evan, l-a avertizat să nu piardă întâlnirile de rugăciune, pentru ca nu cumva să lipsească dacă Duhul venea. Astfel că, în fiecare luni seară, el mergea la întâlnirea de rugăciune de la Moriah, marţea la Pisgah, miercurea la Moriah, iar joia şi vinerea participa la alte întâlniri de rugăciune şi studii biblice. TIMP DE TREISPREZECE ANI, EL S-A RUGAT PENTRU CA DUHUL SFÂNT SĂ-I VIZITEZE ÎNTR-UN MOD DEOSEBIT, CU MARE PUTERE.

„Am căzut pe genunchi şi, cu mâinile mă ţineam de scaunul din faţa mea, iar lacrimile îmi curgeau în neştire. Am strigat: «FRÂNGE-MĂ! FRÂNGE-MĂ! FRÂNGE-MĂ! FRÂNGE-NE!» Ceea ce «m-a frânt» a fost faptul că Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Lui, iar eu nu puteam să văd nici un motiv pentru care El să-Şi arate dragostea.” Duhul Sfânt a venit şi a topit întreaga sa fiinţă prin descoperirea inimii lui înaintea dragostei de la Calvar. De aceea, tema acestei treziri a fost „Dragostea de la Calvar”. „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8) Apoi a continuat: „SUDOAREA ÎMI ACOPEREA FAŢA, IAR LACRIMILE CURGEAU FĂRĂ OPRIRE PÂNĂ CÂND SIMŢEAM CĂ SÂNGELE PLESNEA! NU DUPĂ MULT TIMP, DOAMNA DAVIES A VENIT SĂ-MI ŞTEARGĂ SUDOAREA. ÎN TIMP CE EU TRĂIAM ACESTE STĂRI, CEI DIN SALĂ CÂNTAU CU ÎNFLĂCĂRARE: «EU VIN, VIN LA TINE, DOAMNE! » ATUNCI, A VENIT PESTE MINE O POVARĂ MARE PENTRU MÂNTUIREA SUFLETELOR PIERDUTE.”

În acea seară, subiectul lui a fost IMPORTANŢA ASCULTĂRII. El a accentuat următoarele: „Încredinţez această întâlnire în mâinile Duhului Sfânt. Aduceţi-vă aminte că Duhul Sfânt nu este „ceva”, ci este o Persoană. Prin faptul că încredinţez întâlnirea în mâinile Sale, o las în mâinile unei PERSOANE.” La încheierea mesajului, aproape şaizeci de tineri au fost mântuiţi. Apoi, i-a învăţat pe oameni să se roage: „DE DRAGUL LUI HRISTOS, TRIMITE DUHUL SFÂNT, ACUM”.

11 NOIEMBRIE Moriah este din nou supraaglomerată cu aproape 800 de oameni care se îmbulzesc în capela veche. Mulţi au rămas în genunchi un timp îndelungat, recunoscându-şi durerea şi agonia sufletului. O tânără de 13-14 ani a strigat: „Oh, oare cum va fi în Cer dacă aici jos este atât de minunat!”

În zilele acelea, fiecare om vedea clar că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor arzătoare ale poporului Său şi a trimis o transformare spirituală puternică. Prezenţa Domnului putea fi simţită pretutindeni – în case, pe străzi, în mine, în fabrici, şcoli şi chiar în baruri. Sentimentul prezenţei Sale era atât de puternic încât, până şi locurile de distracţie şi de petreceri fuseseră umplute de o teamă sfântă. De multe ori s-a întâmplat ca bărbaţii să intre în bar, să comande băuturi şi apoi să se întoarcă ruşinaţi, lăsându-le neatinse. Până atunci, Ţara Galilor era în prinsoarea pasiunii fotbalului; acesta era singurul lucru la care se gândeau şi era singurul subiect de discuţie a zeci de mii de bărbaţi din clasa. De asemenea, pariau pentru scorurile meciurilor. Dar când a venit trezirea, chiar şi cei mai faimoşi jucători de fotbal erau convertiţi şi participau la întâlnirile din aer liber pentru a mărturisi despre lucrurile extraordinare pe care Domnul le făcuse pentru ei. Multe echipe au fost desfiinţate din cauză că jucătorii erau mântuiţi, iar stadioanele erau goale. Sub pământ, minerii se întâlneau să se închine şi să studieze Biblia, înainte de a se împrăştia prin mină. Chiar şi copiii din şcoli fuseseră fermecaţi de Dumnezeu.

Şi de asemenea, când o recoltă spirituală depinde aproape în întregime de un singur om, atunci ştim că nu este o trezire adevărată. Adevărul gorios şi caracteristica remarcabilă a trezirii puternice din Ţara Galilor a fost că prezenţa Domnului putea fi simţită peste tot, în toate colţurile ţării, nu doar acolo unde era Evan. Slavă lui Dumnezeu! Nu prezenţa lui Evan Roberts era cea care conta, ci prezenţa puternicului Dumnezeu. Evan era doar unul din vasele frânte pe care Duhul lui Dumnezeu le-a folosit.

În Amlych, cea mai mare capelă era supraaglomerată. Subiectul mesajului era din Isaia capitolul 6. Toţi cei prezenţi au fost cuprinşi de un sentiment foarte puternic al convingerii de păcat. Ascultătorii erau zdrobiţi până la disperare. Strigătul cel mai puternic era: „Poate Dumnezeu să ierte? Poate Dumnezeu să curăţească? Când predicatorul a ajuns la cuvintele care vorbesc despre „un cărbune aprins pe care-l luase cu claştele de pe altar” – focul curăţitor din locul unde a curs sângele, la Calvar – şi când a spus despre cărbunele aprins care atinge buzele necurate care şi-au mărturisit păcatele, efectul a fost electrizant. Cineva care a fost prezent la acea întâlnire a spus că era efectiv de nedecris; nu se putea folosi nici o metaforă. Toţi erau ca un singur om, în prima fază, cu un oftat de durere şi apoi, cu un strigăt extaziat de bucurie, întreaga audienţă de 1200 de oameni a sărit în picioare strigând: „DIOLCH IDDO!” (Mulţumiri fie aduse Lui). Slava lui Dumnezeu strălucea aşa de tare deasupra amvonului, încât evanghelistul a fugit imediat în sacristie, fiind total copleşit. Nu putea sta înaintea strălucirii gloriei lui Dumnezeu.

Aceştia erau îmbătaţi cu vinul nou al Duhului, uitând de orice altceva în afara binecuvântatului lor Domn, Isus. La fel ca şi tinerii convertiţi din cartea Faptelor Apostolilor, ei mergeau peste tot predicând Cuvântul fără să fie autorizaţi de oameni, ci având ordinarea Duhului. Chiar şi copiii mici au câştigat multe suflete pentru Hristos. Unii cititori pot critica un asemenea entuziasm şi-l pot numi sentimentalism religios, şi totuşi, aceeaşi critici cred în expresia totală a emoţiilor pe stadionul de fotbal. Din perioada în care începusem o carieră de fotbal profesionist, eu însumi cunosc nebunia şi delirul zecilor de mii de oameni care aglomerează stadioanele din Marea Britanie până la refuz. Aceştia erau hipnotizaţi şi îmbătaţi cu sport. Ei aglomerau stadioanele în orice condiţii meteorologice, ca să nu mai vorbim de alţi factori. Cu toate acestea, observ că mulţi oameni de acest fel mă critică pentru faptul că sunt „întristat”, atunci când îi rog fierbinte să-L accepte pe Hristos ca Salvator. Oamenii cred în emoţia exprimată în LUME, dar nu şi în BISERICĂ.

Citate din ziare:

HOLYHEAD În acest oraş important, un om beat este ceva de domeniul trecutului, iar cei de la poliţie nu au prea multe de făcut. Până acum, sunt 500 de convertiţi. AMMANFORD Şase tineri nu se pot întâlni din întâmplare pe stradă fără să se unească în laudă. Nu cu mult timp în urmă, un grup de copii s-a întâlnit în locul numit Crucea şi au început să cânte şi să se roage. Spre final, li s-au alăturat şi bărbaţi şi femei, iar rezultatul a fost o mare întâlnire de rugăciune în aer liber. Ammanford este un oraş nou. Tineri plini de entuziasm merg frecvent trei sau patru mile pe munţi să ajungă la sate, ferme şi cătune pentru a ţine întâlniri. VALEA RHONDA În fiecare dimineaţă, la ora 5, are loc o scenă care se petrece la multe din intrările în minele de cărbune din partea de sud a Ţării Galilor. Zeci de mineri se întâlnesc la părtăşie, înainte de a merge la casele lor de la schimbul de noapte. Supraveghetorul dă tonul la o cântare: „În oceanul mare şi adânc” şi apoi groapa răsună de ecouri. Un bătrân, al cărui păr cărunt este îmbâcsit cu praf de cărbune, cade în genunchi să se roage. Alţii fac la fel. Acest „serviciu religios” atrage bărbaţi de la diferite lucrări din mină şi multe licăriri de lumini apar în apropierea templului improvizat. Un tânăr miner strigă: „Acum, băieţi, cei care-L iubesc pe Hristos, SĂ-ŞI RIDICE LAMPA!” Într-o secundă, zeci de lumini licăresc în sus, iar mina răsună de o altă cântare de mulţumire. MAESTEG Un agent de asigurări i-a spus unui reporter că în fiecare casă în care a intrat în perioada de după Crăciun, a fost întâmpinat de soţie cu un zâmbet larg şi cu următoarele cuvinte: „Acesta este cel mai fericit Crăciun de care am avut parte vreodată.” Bărbaţii lor fuseseră mântuiţi şi nu mai risipeau banii la jocuri de noroc şi în beţii.

Cineva a spus o istorioară frumoasă despre un copil de patru ani dintr-o clasă pregătitoare care şi-a ridicat mâna să atragă atenţia învăţătoarei:

–Ei bine? Ce s-a întâmplat?, a întrebat învăţătoarea.

Imediat s-au auzit cuvintele:

–Vă rog doamna învăţătoare, Îl iubiţi pe Isus?

Săgeata a ajuns la ţintă. Atunci şi acolo, învăţătoarea s-a întors la Domnul şi mai târziu, a plecat în India ca misionară.

Cineva a auzit o conversaţie dintre doi copii:

–Ştii ce s-a întâmplat în Rhos?

–Nu, nu ştiu decât că acum, în fiecare zi e duminică acolo!

–Nu ştii?

–Nu, nu ştiu.

–Isus Hristos a venit acum să locuiască în Rhos.

Întâlnirile politice au trebuit să fie amânate, întrucât membrii Casei Parlamentului participau la întâlnirile de trezire. Companiile de teatru ştiau că nu pot merge în Ţara Galilor pentru că ar fi dat faliment cu siguranţă. În multe locuri, magistraţii se prezentau în haine albe, ca un simbol al faptului că nu arestaseră pe nimeni. Închisorile erau goale. Chiar şi în universităţi, scenele trezirii erau ceva obişnuit zi după zi, o perioadă de mai multe luni.

Acum, vine liniştit Evan Roberts, făcându-şi drum prin mulţimea înghesuită care supraaglomerează coridorul şi întreaga capelă, iar apoi se apleacă peste Biblia mare de pe amvon. Aşteaptă un timp de tăcere şi apoi începe să se roage: Doamne Isuse, ajută-ne acum, prin Duhul Sfânt, să stăm faţă în faţă cu crucea. Orice obstacol ar putea fi, Îţi dăm Ţie serviciul din această seară. Du-ne pe toţi sub Sânge. O, Doamne, pune Sângele Tău peste tot trecutul nostru de până acum. Îţi mulţumesc pentru Sânge. În Numele lui Isus Hristos, leagă-l pe diavol în acest moment. Noi arătăm spre Crucea lui Hristos. Este Crucea noastră şi noi avem parte de biruinţa ei. Revelează-ne Crucea prin Numele lui Isus. Oh, deschide Cerurile. Pogoară-Te acum peste noi. Loveşte inimile noastre – loveşte – fă-ne să vedem Calvarul în aşa fel încât, inimile noastre să fie zdrobite. Oh, Doamne, coboară acum… acum… Deschide inimile noastre să primim inima care a sângerat pentru noi. Dacă trebuie să fim nebuni – fă-ne nebuni pentru Tine. Ia-ne duh, suflet şi trup. SUNTEM AI TĂI. Ne-ai cumpărat. Arată-ne Crucea de dragul lui Isus – Crucea care trebuie să biruiască asupra lumii. Du-ne sub Sânge. Nu îngădui să avem gânduri despre ce vor crede oamenii cu privire la noi. Oh, vorbeşte – vorbeşte – vorbeşte, Doamne Isuse. Cuvintele Tale sunt „vinul adevărat”. Oh, descoperă-ne Crucea, iubite Isus – crucea în toată gloria ei. Domneşte în fiecare inimă de dragul lui Isus. Doamne, ajută-ne să-L vedem pe Mântuitorul murind. Fă-ne să-L vedem cum biruie oştile întunericului. Doamne, rosteşte victoria cum, de dragul Fiului Tău. El este vrednic să fie victorios. TU EŞTI ATOTPUTERNICUL DUMNEZEU. OH, DECLARĂ VICTORIA. Vom da toată slava Numelui Tău. Nimeni altul nu are drept la slavă decât Tu – ia-o, Doamne. Glorifică-Ţi Fiul în această întâlnire. OH, DUHULE SFÂNT – FĂ-ŢI LUCRAREA ÎN ŞI PRIN NOI ACUM. Vorbeşte cuvântul Tău cu putere de dragul Numelui Tău. Amin – şi amin!

De ce a căzut focul lui Dumnezeu peste Ţara Galilor? Răspunsul este simplu: FOCUL CADE PESTE MATERIALUL CARE POATE FI ARS ŞI CARE ÎL POATE RĂSPÂNDI. Duhul Sfânt a fost recunoscut şi onorat ca o Persoană divină. Ei L-au ascultat cu promtitudine şi fără rezerve. Astfel, au primit ungeri sfinte şi au fost purtaţi ca o armată victorioasă. OH, DUMNEZEULE, TRIMITE FOCUL ÎNCĂ O DATĂ!

Mişcarea de trezire spirituală din Anglia şi Ţara Galilor-Jonathan Edwards şi Evan Roberts



Treziri spirituale premergătoare penticostalismului:

Trezirile spirituale între calviniştii olandezi şi prezbiterienii din coloniile centrale au aprins foarte uşor Noua Anglie congregaţionalistă, aici vorbind de implicarea pastorului congregaţionalist Jonathan Edwards (1703-1758), un predicator al trezirii spirituale, teolog şi filosof.[1]

Jonathan Edwards după terminarea studiilor la Yale, devenind pastor în Northampton, a avut prima predică publică cu titlul „Dumnezeu glorificat în lucrarea de răscumpărare”, evidenţiind opunere faţă de raţionalismul arminian. A fost transparent în ceea ce semnifică mântuirea care depinde total de Dumnezeu şi libertatea Lui de a decide acordarea mântuirii faţă de cine vrea, alegerile nefiind imorale. Face distincţia dintre rolul lui Dumnezeu decisiv în mântuire şi rolul pastorului ca unealtă a lui Dumnezeu la această lucrare. Edwards începe să organizeze întâlniri ale taţilor care sunt preocupaţi de educarea copiilor, iar primul semn al trezirii apărând în satul Pascommuck. Aici câţiva oameni au primit mântuirea în diferite moduri: un tânăr care este lovit de pleurezie şi care moare după două zile, o tânără femeie bolnavă care este mântuită înainte de moarte, o altă femeie din Northampton care a avut o imagine proastă îi spune lui Edwards ca Dumnezeu a mântuit-o, această mărturie fiind pentru mulţi oameni pricina convertirii şi trezirii lor spirituale.

Trezirea spirituală a avut ca punct de pornire partea tânără după care şi cea bătrână. S-au format multe grupuri de părtăşie în case, programele de biserică având ca scopul de laudă şi cântare, oraşul Northampton devenind astfel un centru al trezirii spirituale. Jonathan Edwards vorbeşte despre 32 de comunităţi împrejurul Northampton-ului ce au avut parte de trezire spirituală timp de un an (1734-1735); cel puţin 300 de noi convertiţi într-o jumătate de an, aceste cifre însemnând mult pentru vremea aceea. Trezirea spirituală s-a caracterizat prin manifestări miraculoase şi extatice, vedenii precum şi vindecări. Edwards verifica toate aceste manifestări extatice. El lua în calcul dacă ele duceau închinătorul la o apreciere mai intensă faţă de gloria lui Dumnezeu iar dacă se dovedea contratul, ele nu erau considerate autentice.[2]

Aşadar Jonathan Edwards este recunoscut ca cel mai puternic reprezentant al teologiei şi practicii religioase din Noua Anglie, gloria şi maiestatea lui Dumnezeu au devenit pasiune pentru Edwards. Meditaţiile lui zilnice, studiile care durau cam 13 ore în fiecare zi au aprins în el dorinţa de propovăduire a unui Dumnezeu suveran, nemuritor şi singurul adevărat.[3]

El avea o teologie calvinistă ceea ce a făcut să fie exclus din cadrul bisericii prezbiteriene, predicile lui fiind axate împotriva păcatului. Exclus fiind, a plecat în Stockbridge unde a început lucrarea printre indieni. Aici îşi scrie multe lucrări teologice printre care lucrarea Treatise on Religious Affections, întâlnind apoi un misionar pe nume David Brainerd în care vede o trăire autentică a sfinţeniei.[4]

La începutul sec. XX oamenii din Statele Unite ale Americii nefiind mulţumiţi de starea bisericilor exterioare, au dorit trezirea creştinismului iniţial, punând accentul pe botezul cu Duhul Sfânt şi manifestarea darurilor. Dorinţa de a lupta împotriva formalismului religios, a dus la căutarea repetării evenimentului de la Cincizecime, oamenii adunându-se în aer liber punând accentul pe sfinţenia şi perfecţiunea creştină ca şi condiţii indispensabile în vederea mântuirii şi botezului cu Duhul Sfânt. Despre sfinţire se poate spune că a condus la binecuvântarea dorită iar perfecţiunea lipsită de păcat era învăţătura dată metodiştilor de către John Wesley.

Această doctrină a fost numită Mişcarea sfinţeniei (Holiness Movement), unii creştini considerând-o ca a doua lucrare a harului, lucrare care anula în întregime păcatul adamic. Crezând în botezul cu Duhul Sfânt, acest lucru era necesar persoanei întoarse la Dumnezeu. Persoana botezată cu Duhul Sfânt, aceasta fiind înţeleasă ca o binecuvântare, putea birui orice păcat. De aici nu era departe ideea sfinţirii complete accesibilă oricărei persoane botezată cu Duhul Sfânt. După această binecuvântare, urmează o altă binecuvântare aşteptată de cei botezaţi cu Duhul Sfânt, aceasta fiind cea a vorbirii în limbi. Toţi creştinii trebuiau să experimenteze această vorbire în limbi. Pornind din acest moment putem vorbi de mişcarea penticostală care îşi are rădăcinile în mişcarea sfinţeniei.[5]

Insulele Britanice au fost cuprinse de unul dintre cele mai mari evenimente care au pregătit inimile oamenilor să primească experienţa penticostală, şi anume marea trezire spirituală din 1904 de la Wales. Omul ales de Dumnezeu pentru această trezire spirituală este un tânăr miner pe nume Evan Roberts, prin el Dumnezeu făcând ca timp de aproximativ un an barurile, cârciumile, cinematografele să fie închise şi toată lumea să cânte cântări spirituale oriunde s-ar afla. Cu o aşa schimbare în rândul oamenilor, în acest timp s-au convertit aproximativ 100.000 de oameni.

Acest tânăr dorea de mic copil să fie vizitat de Dumnezeu iar la vârsta de 24 de ani această dorinţă este împlinită. El mărturisea: „Duhul Sfânt S-a manifestat în aşa măsură, încât mi-a umplut întreg sufletul de prezenţa divină. Buzele mele au început să vorbească într-o vorbire ce n-o pot descrie. A fost deosebită bucuria care a venit peste mine”. El a avut o vedenie în care a văzut tot Wales-ul ridicat spre cer, precum s-a şi întâmplat odată cu marea trezire. Roberts a devenit foarte popular iar oamenii având în ei dorinţa fierbinte de a căuta părtăşiile la rugăciune şi la adunare. Deseori se întâmpla ca oamenii să închidă minele sau alte locuri de muncă mai repede pentru a ajunge la programe. Biserică era şi sus însă şi jos, în mine. Peste tot oamenii cântau şi de la serviciile divine se întorceau cântând. Duhul Sfânt a început să lucreze la conştiinţa oamenilor, astfel încât ei nu vroiau să se ştie nimănui datori sau că ar fi păgubit pe cineva. Puterea lui Dumnezeu a lucrat la familiile dezbinate împăcând soţii, împăcând prietenii certaţi. Nimeni nu îi învăţa aşa ceva decât singurul Dumnezeu prin prezenţa Duhului Sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt nu s-a limitat la atât ci s-au făcut semne şi minuni caracterizate prin vindecări divine şi redresări morale, mulţi oameni dependenţi de alcool şi păcătoşi fiind mântuiţi.

Predicile lui Evan Roberts erau extrem de simple, el vorbind numai prin inspiraţie divină, niciodată folosind vreo notiţă. Când Evan nu simţea prezenţa Duhului Sfânt nu predica. Centrul mesajelor lui era crucea de la Golgota după care făcea chemarea la pocăinţă şi mărturisire urmate de primirea mântuirii.

Trebuie menţionat faptul că în adunările lor toată lumea cânta dar nimeni nu avea caiet de cântări, toţi cântând însă ca un singur grup. Secretul care a stat la baza acestei mari treziri spirituale a fost rugăciunea. Toate capelele şi bisericile din Ţara Galilor erau pline.

Partea tristă, de gen bumerang, este că Evan n-a înţeles faptul că între om şi Dumnezeu trebuie să existe o colaborare strânsă, ajungându-se la concepţia că predicatorul trebuie să vorbească numai când e inspirat de Dumnezeu în mod direct.

PRAY FOR REVIVAL



Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi harfă! Mă voi trezi în zori de zi.
Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri.
Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.
Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta


Să fim oamenii plini de Duhul Sfânt prin care trezirea spirituală să vină!